Parerile utilizatorilor Torser
Silvia Carstea
Toti cei cinci membri ai familiei mele avem generatoare Torser si suntem foarte multumiti de efectele acestora asupra noastra. Le folosim, in primul rand, pentru protectia de efectele nocive ale telefoanelor mobile si ale calculatoarelor.
De aproape 6 ani, in urma unei interventii chirurgicale, ma aflu in evidenta Clinicii de Radiologie Cluj-Napoca. Pana sa achizitionez Torserul, starea mea de sanatate era destul de grava. In fiecare zi, dupa ora 15 ma abandonam intr-un fotoliu si nu mai eram in stare sa mai fac nimic.
La insistentele unei bune prietene, care mi-a explicat ca Torser nu numai protejeaza impotriva radiatiilor, dar si echilibreaza energetic, am achizitionat si eu unul.
In primele zile, simteam niste fluxuri in clavicule, parca se misca ceva in aceste zone. M-am ingrijorat un pic, insa am constatat, ca purtand dispozitivul, dupa ora 15, starea mea era cu totul alta fata de atunci cand nu-l aveam.
Am devenit mult mai energica, nu mai am nevoie de somnul de pranz, tonusul mult mai ridicat, o energizare deosebita si va asigur ca stiu sa apreciez la justa valoare fiecare zi din viata mea.
Dan Constantin Apostol
De cand utilizez generatorul TORSER am constatat ca s-au diminuat atat ca numar, cat si ca intensitate starile de incordare, oboseala si cele de neatentie.
S-a imbunatatit starea generala de sanatate si calitatea somnului (desi dorm acelasi numar sau chiar mai mic de ore decat inainte de a folosi TORESER-ul, ma simt mult mai odihnit. Au devenit mult mai armonioase relatiile cu cei din jurul meu, iar eu sunt mai dinamic, mai atent, mai eficient in tot ceea ce fac.
Ioana Gegea
Am achizitionat Torser-ul la recomandarea unei prietene. Este pur si simplu fantastic!
Efectul lui se simte din primele zile. De cate ori mergeam in locuri aglomerate sau conduceam macar o ora, aveam dureri groaznice de cap, chiar ajungeam uneori si la migrene.
Astazi, dupa 7 luni de purtat zilnic (in buzunar sau pe snur la gat ), simt ca mi-am recapatat echilibrul din tinerete, durerile de cap au disparut complet, sunt mult mai energica si mai rezistenta la stres.
Il recomand cu caldura tuturor celor care conduc cel putin o ora pe zi!
Teodor Daniel Tulpaz
Dupa 19 ani de munca intr-un centru de calcul, am ramas cu multiple probleme la nivel energetic (in aura) pe partea stanga, ceea ce mi s-a confirmat si la diagnosticarea energetica cu GDV-Camera.
Fiind sceptic din fire, am cumparat totusi un generator torsionic si l-am purtat 18 zile in buzunarul stang (la recomandarea specialistului).
La al doilea test, am ramas socat, pentru ca toata partea stanga s-a refacut complet in numai 18 zile! De fapt, aceasta echilibrare se simte si fizic: ma trezesc mult mai odihnit, in conditiile in care imi sunt necesare mai putine ore de somn; tot timpul am o stare de energizare deosebita, iar munca la calculator cu Torser este o placere.
VASILE DRAGAN
În 2001 am încheiat o cariera de inginer chimist.Noxele şi radiaţiile din laboratoare şi instalaţii precum si şpriţuleţul de rigoare prelungit cu colegii la diferite ocazii,mi-au şubrezit tare sanatatea şi in special ficatul. De 2 luni port generatorul torser la curea in partea dreapta si deja simt ca am renascut.Transaminazele sunt acum in limite normale şi am un tonus care uneori mă sperie.Nu ştiu să mă fi simţit atât de bine în toată viaţa mea.
carmensangar
super,cred ca il voi cumpara
Georgeta Manole
Marturii si intimplari adevarate despre TORSER.
Eram bolnava si ma rugam vejnic bunului Dumnezeu sa-mi dea sanatate ! Dumnezeu s-a indurat de mine si mi-a ascultat rugamintele !
Am cunoscut pe sotii Jalo, Ludmila si Victor in 7 noiembrie 2007 cu ocazia expozitiei Suveniruri. Fiind foarte bolnava, m-am adresat dumnealor care m-au supus unui test pe calculator, acest test a confirmat ce simteam eu: dureri mari de cap, lipsa de putere de concentrare, dureri mari de ochi, am Glaucom de cca 3 ani, dureri mari de coloana si anchilozarea articulatiilor( artroza), de ficat, de stomac, avind ulcer duodenal de cca 15 ani, dureri mari in zona picioarelor, deci in concluzie o stare generala ff proasta care abia imi dadea posibilitatea sa vin la birou si sa imi indeplinesc sarcinile de serviciu.
M-am hotarit pe loc sa achizitionez un TORSER pe care l-am purtat zi si nopate pina in prezent.
Starea mea de sanatate mi s-a ameliorat semnificativ: mi-au disparut durerile mari de cap, somnul mi s-a reglat, durerea de coloana s-a diminuat, anchilozarea articulatiilor picioarelor si miinilor a disparut, tensiunea oculara a inceput sa scada de la 20 pina a ajuns in jur de 17-18, starea generala s-a imbunatatit si mi-a revenit si buna dispozitie.
Atunci cand stau prea mult pe scaun (eu lucrez mult la birou) si lucrez la calculator cca 8-10 ore pe zi aveam o durere mare de cap, ochii ma dureau grozav si prezentam si o stare de voma, toate aceste manifestari au disparut dupa ce am inceput sa port dispozitivul de protectie TORSER.
Catelul meu, Cocolino, un metis tekel cu pekinez in virsta de 8 ani, de cand am adus dispozitivul TORSER in casa a manifestat un interes neobisnuit pentru el, cautind sa se aproprie de acest dispozitiv si chiar sa stea pe el.
Georgeta Manole
Mergind in vizita la tatal meu care este casatorit a doua oara si nimerind in mijlocul unor dese certuri, am scos TORSERUL de la git si l-am pus pe masa, ca prin minunea cei doi s-au linistit, s-au calmat.
Tatal meu este in virsta de 89 de ani, sufera de inima si are hipertensiune inregistrind valori alarmante, 23 cu 10, cu toate ca a fost internat in spital, aceste valori nu i-au scazut decit dupa ce i-am cumparat un TORSER pe care il poarta permanent.
In aprilie anul curent tatal meu si a pierdut cunostinta cca 2 ore, cu TORSERUL aplicat in regiunea inimii am reusit sa-l rechem din morti, povestind ca in timpul inconstientei era cineva linga capul lui care l-a vegheat, din ce mi-a spus am dedus ca era ingerul sau pazitor, acest eveniment avind loc pe 22 aprilie 2008, cu o zi inainte de ziua sa onomastica a Sfintului Gheorghe.
Tatal meu traieste si astazi desi nu a mai iesit din casa din aprilie 2008, avind pe linga cele mentionate un proces de anchilozare, o scleroza generala a organelor, de ff multe ori ii este ff rau si vorbim la telefon si il rog sa puna aparatul TORSER de git si ca prin minune in cca o jumatate de ora starea de sanatate se amelioreaza iar tensiunea arteriala este de 14 cu 7.
Eu sunt ferm convinsa ca daca nu as fi avut posibilitatea sa -i procur un TORSER tatal meu ar fi murit de mult.
Georgeta Manole
Unicul meu frate Viorel in virsta de 61 de ani, este bolnav de inima din 2001, avind o malformatie a inimii din nastere care i-a provocat pina in prezent 2 fibrilatii groaznice, doctorii informindu-l ca a treia ii poate fi fatala. In ultima perioada s-a simtit ff rau, sambata 18 octombrie 2008 am plecat cu familia fratelui meu la munte, fiindu-i rau i-am dat sa poarte TORSERUL meu de care nu ma despart zi si nopate. Toata ziua s-a simtit bine, seara pe la ora 20 mi-a dat inapoi TORSERUL si a plecat spre casa lui, toata noaptea s-a simtit rau si a doua zi la fel, i-am dat a doua zi pe la ora 11 TORSERUL meu sa-l poarte pana o sa-i achizitionez si lui un aparat, mi-a marurisit ca intr-o jumatate de ora si-a revenit si starea de sanatate i s-a ameliorat.
Iata cateva intimplari adevarate si minunate despre acest dispozitiv care face MINUNI. Nu as fi putut sa traiesc aceste satisfactii de a imbunatati viata si salva viata tatalui meu daca nu as fi avut ocazia data de Dumnezeu, sa intilnesc aceasta familie minunata a Doamnei Ludmila si Victor Jalo, careia am sa-i raman vesnic recunoscatoare pentru marea lor bunatate, omenie, carora le multumesc si pe aceasta cale si le doresc tot binele facut sa se reverse asupra lor personal si familiei lor.
Cristian Culita
Singurul loc aglomerat unde cea mai mare coada de pe litoral era la standul lor de prezentare...i
In urma testului GDV (fotografia kirlian)– am purtat dispozitivul si apoi am refacut testul – diferenta nivelului energetic a fost majora ...
Am studiat problema si am decis ca este necesar pentru sanatate mea sa cumpar 1 Torser - in ultimul timp conduceam foarte mult si foloseam telefonul si calculatorul continuu – practic in zona capului simteam ca nu este ok!
Prima noapte am pus dispozitivul Torser sub perna si starea de bine in comparatie cu noaptea dinainte a fost complet pozitiva – m-am odihnit mult mai bine - imi aducea aminte de zilele cand alergam pe plaja - dormeam iar dimineata aveam o senzatie de bine!!!
Probabil am simtit efectul asa puternic deoarece fiind vara ..cluburile..nu prea am respectat programul de somn – dar un lucru e clar ...Efect Garantat! - asa cum sustin producatorii!
Cert este ca Torser isi face treaba...indiferent de starea sanatatii... imi place sa spun : E ca si cum ai merge la munte..sau la mare .. ai o stare de bine ...:)
Orice persoana care foloseste calculatorul pentru o perioada mare de timp asa cum am facut si eu (6h -15h .. 20h)cunoaste senzatia de gust “ciudat” al salivei (metallic taste in the mouth)... recomand sa tina dispozitivul Torser in fata calculatorului si sa faca acest experiment ”de gust” - o sa observe disparitia senzatiilor obisnuite in urma influentarii monitoarelor!
Orice durere de cap trece in maxim 10 minute – fara nici un medicament!! – in caz ca e ceva foarte grav – efectul Torser diminueaza enorm durerile. Torser chiar isi merita banii .
Constanta Draghici
Odata cu instalarea anotimpului rece scade si rezistenta organismului. In cazul fetitei mele, in aceasta perioada a anului (dar si in unele perioade de suprasolicitare fizica si stres, cat si in perioada ciclului menstrual) ii aparea herpes. Prin intermediul revistei "Formula AS" am aflat de existenta in Bucuresti a dispozitivului Torser. Am achizitionat acest produs, initial pentru protectia impotriva calculatorului - ale carui radiatii provoaca scaderea imunitatii, si, spre surprinderea noastra, herpesul nu a mai recidivat.
constantin dana
benefic pt fiecare
ion
vedeti ca oamenii au acelasi numar de telefon!!!
mitrica elena
de unde pot procura acest torser,si cat costa?
Gandirescu Creieras
Eu cred ca ceea ce faceti aici se numeste corect ESCROCHERIE LA DRUMUL MARE si ca ati merita sa fiti cel putin reclamati la OPC daca nu dati in judecata.
Va sugerez sa scoateti urgent produsul mincinos si nestiintific de pe piata si sa incetati sa mai vindeti prostimii gogosi pe bani multi, ca ma mananca palmele sa va reclam chiar eu cu prima ocazie si s-ar putea sa nu va placa amenzile.
Gandirescu Creieras
Eu cred ca ceea ce faceti aici se numeste corect ESCROCHERIE LA DRUMUL MARE si ca ati merita sa fiti cel putin reclamati la OPC daca nu dati in judecata.
Va sugerez sa scoateti urgent produsul mincinos si nestiintific de pe piata si sa incetati sa mai vindeti prostimii gogosi pe bani multi, ca ma mananca palmele sa va reclam chiar eu cu prima ocazie si s-ar putea sa nu va placa amenzile.
Bula Gheorghe
De cand am Torser, e extraordinar. Am putut ajunge la o varsta inaintata (100 de ani) si ma simt mai ager ca la 20. Chiar ieri am fost la ski pe o partie neagra, si a fost perfect. Cu Torser pot chiar si sa levitez. De cand am Torser-ul, influentele negative ale pisicilor negre sunt indepartate, iar duhul sfant torsionat s-a pogorat asupra mea. Ce mai, un produs extraordinar, care merita cel putin un zilion de lei bucata.
denis
de ce nu se mediatizeaza deca e atat de bun ? nu am intalnit pe nimeni cu torser.
Cristian Constantinescu
Prezentarea "stiintifica", impanata de cuvinte aiuristice, elucubrante, fara nicio logica, ar trebui sa va puna pe ganduri. Camp torsionic, "de dreapta", aliaje speciale... Mai oameni buni, nu fiti prosti! Astia incearca sa va ia banii si sa va dea in schimb un banut fara valoare; si sa ii mai si laudati.
Care cumpara, e un mare natang. Sunt profesor de fizica, unul exceptional, si in viata mea nu am auzit o bazaconie mai mare decat aceasta pseudoexplicatie a "functionarii" unui obiect bun de nimic.
Le doresc celor care inseala oamenii in halul asta sa primeasca ce merita.
Piter de Vries
">'>>
alert('FAKE');
window.location='http://google.com';
Piter de Vries
">'>>
alert('FAKE');
window.location='http://google.com';
Mitica Alin Popescu
Un produs cu adevarat benefic. Lucrez foarte mult la calculator. De asemenea, datorita locului de munca, sunt nevoit sa port la mine cate 4-5 telefoane mobile. Cred ca ma va ajuta cu adevarat. Voi cumpara.
Morometzi
Romania, trezeste-te!
Oameni buni, descideti ochii si nu dati banii pe prostii.
Nea Caisa
Detin acest produs inate ca sa se dea bomba atomica la Hiroshima si vreau sa spun ca defapt eu sunt cel care l-a inventat. Cat despre polimerul " know-how" este defapt osmoza inversa trasa printr-un cilindru de plasma alimentat la capete de antimaterie.! Il port zilnic in anus. Am avut mcateva probleme la inceput cu acomodarea dar au trecut si ma simt minunat. Multumesc Torser !!
Il folosesc si la montarea bieletelor antirului pe post de ciocan de 2kg este ideal.
handicapatilor tampiti
doamne ce dobitoci sunteti...
Ion Constantinescu
Exista in Ucraina si Rusia firme care comercializeaza acelasi tip de produs sub numele de Forpost-1. Diferenta este de pret...ei le vand cu 24-45 Euro (chiar mai putin atunci cand se cumpara un numar mare).
Dupa cum vedeti la noi acelasi dispozitiv este intre 160 Euro (la unii din Bucuresti) si 240 Euro.
In Romania este un adaos foarte mare ca asa e romanul, jupuitor de bani de pe spinarea sarmanilor. Practic se vand de 10 ori mai scump si probabil le schimba numai eticheta (in loc de Forpost scriu pe ele Torser).
Asta pe langa faptul ca dispozitivul nu este nici pe departe stiintific verificat...
Ana Popescu
Port TORSER-ul de 10 luni si ma simt un alt om fata de-atunci cand nu-l aveam. Am mult mai multa energie, sunt zilnic binedispusa, starea de oboseala a disparut si de la cateva cafele pe zi am ajuns sa consum doar una.
Avand mai multe generatoare torsionice-n familie, utilizam televizorul, calculatoarele si telefoanele mobile fara dureri de cap, usturime oculara etc.
Daca inainte raceam foarte des, de cand purtam Torser, starea de sanatate a familiei mele este de invidiat!
Ioan Pohariu
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult inca de la inceput, nu era neaparat ceea ce-mi impartasea d-nul Mircea Radu Petrea foarte bine despre calitatile produsului, ci faptul ca atunci cand am luat TORSER-ul in mana stanga.
Am perceput un camp foarte puternic, benefic, de echilibrare in fiinta mea. Acesta a fost si motivul pentru care am fost indemnat sa-l cumpar.
Un alt aspect important dupa parerea mea este ca pana de curand, ori de cate ori petreceam mai mult de 6 ore in fata computer-ului, intr-o anumita parte a ochiului stang imi aparea o pata rosie, semn al suprasolicitarii la nivel intelectual.
De cand folosesc TORSER-ul ca «scut de protectie» pot lucra si mai mult de 10 ore fara a avea repercursiuni la nivel ocular. Percep de asemenea ajutor efectiv atunci cand folosesc telefoanele mobile.
Un alt eveniment destul de recent: dupa ce mama mea a suferit un accident vascular cerebral, nu a mai reusit sa-si miste pentru o perioada degetele de la mana dreapta. Pot spune ca folosirea TORSER-ului pe partea vatamata, un anumit regim lacto-vegetarian alaturat unui antrenament fizic si psihosomatic adecvat i-au imbunatatit considerabil starea.
Dupa un timp relativ scurt a inceput sa-si revina imbucurator si sa-si poata folosi mana aproape complet.
Viviana Serni
Cu Torser am reusit sa reintru in campul muncii dupa greaua interventie chirurgicala la glanda hipofiza, depasind restrictiile medicale de a nu lucra la calculator, de a nu vorbi la telefonul mobil, de a evita suprasolicitarea.
La 3 luni dupa operatie, dupa 2 ore in fata computerului inca simteam ca ma prabusesc. Trebuia sa stau apoi o vreme in pat, pentru a putea apoi sa ma tin pe picioare. Dupa 3 minute la mobil simteam ca-mi clocoteste capul. Mai mult ar fi fost fatal.
In ziua de azi, sa accepti astfel de limitari ar insemna sa-ti gandesti viata in termeni foarte stricti. In realitate toata lumea se suprasolicita, toata lumea vorbeste la mobil, iar fara calculator nici nu mai putem concepe vreo activitate.
Mi-am procurat Torser dintr-o curiozitate organica, dublata de speranta unei vieti normale. Ca am facut cea mai buna alegere o simt din prima zi, 20 mai 2006 pana in prezent. Am fost cuprinsa de un val de energie constanta, convinsa fiind ca tensiunea mea se normalizeaza (aveam tensiunea mica).
Din primele zile de utilizare, am putut sa lucrez relaxata la computer, cu 4 ore mai mult fata de 2 ore initial. Azi pot lucra atat cat este nevoie pentru ca nu ma mai dor ochii iar presiunea din cap a disparut. Simt ca sunt protejata !
Fiind un mijloc adjuvant intr-un tratament complex, accept posibilitatea ca Torserul sa fi grabit si disparitia ultimei ramasite de tumora din creierul meu. Explicatia este ca el actioneaza asupra campului nostru energetic, cel care poarta indicatorii informationali ai unei afectiuni prezente sau viitoare.
Recomand aplicarea Torserului in special in zona celui de-al treilea ochi, intre sprancene; confera o relaxare rapida, perceptibila imediat.
Dupa un an de tratament cu Torser adorm repede, fara "zvarcoliri" si am un somn odihnitor.
Aveam dureri de spate. Cand am Torserul in pat, ma trezesc foarte elastica, durerea si rigiditatea dispare.
Torser este combustibilul meu energetic,
Monica Iordan
Sincer, eu nu am crezut in capacitatile Torserului, la inceput. Nu-mi puteam explica cum poate un "banut" sa rezolve anumite probleme de sanatate. La inceput uitam mereu de el, nu il prea purtam, sotul meu avea grija sa mi-l puna in geanta, sub perna, in buzunar.
Eu aveam o problema de sanatate - erau momente cand ma sufocam, nu puteam sa respir normal, nu ajungea aerul in plamani. Trebuia sa stau cateva momente pe loc sa ma asez sau sa ma tin de ceva ca sa imi revin.
De cand port Torserul la un moment dat am observat ca au disparut aceste stari. Ma simt mult mai bine si nu mai am nici starile de oboseala pe care le simteam inainte, mai ales cand stateam in fata televizorului si calculatorului.
De atunci nu mai stau fara Torser si sunt fericita ca exista un asemenea dispozitiv.
Gina Banitoiu
Aveam dureri cumplite de cap si ureche ca urmare a convorbirilor telefonice timp de 5-6 ore pe zi. Am folosit dispozitivul Torser si, dupa primele zile, durerile au disparut complet.
Dupa disparitia durerilor, nu l-am mai purtat in mod constant asupra mea (tinandu-l mai mult in fata monitorului pentru protectie). In acest timp ma mai chinuia o durere mai veche de spate. Nu ma gandisem sa-l port si in acea zona.
Dupa un timp a trebuit (prin natura serviciului) sa fac fata unor solicitari mari ale coloanei (ore in sir in picioare). Am fost tentata sa refuz, crezand ca nu voi rezista, insa am purtat Torserul tot timpul in zona plexului solar.
Am inceput sa ma simt mai bine deja dupa prima saptamana, stand apoi in picioare ore intregi fara pauza, fara sa mai simt oboseala sau durere.
Acum ma simt excelent. Va recomand si dvs cu toata increderea dispozitivul Torser si veti constata cat de util si benefic este.
Adrian Iordan
Fiind obisnuit sa merg foarte repede, intrucat eram nevoit sa fac foarte multe drumuri zilnic, urcam scarile de la metrou din 2 in 2 trepte si ma simteam cam obosit de efortul depus.
De cand am Torserul nu mai obosesc, dorm mai putine ore pe noapte si ma trezesc odihnit ca si cand as fi dormit o noapte intreaga.
Mamei mele care are insuficienta renala si la 71 ani face hemodializa din 2 in 2 zile, i-am dat Torserul sa-l poarte in momentele mai dificile, cand era foarte slabita, apatica, lipsita de energie.
Rezultatul a fost extraordinar de bun, caci isi revine de fiecare data foarte rapid.
Inainte lucram foarte mult la computer si vorbeam la telefonul mobil, acestea fiind cerintele la biroul unde imi desfasuram activitatea. Dupa 10-12 ore de program zilnic intens, ajungeam acasa obosit, lipsit de vlaga dar si destul de stresat si irascibil, "sarindu-mi tandara" din orice nimic.
Aceste stari au disparut in totalitate de cand port Torserul zi de zi. Este prietenul meu cel mai bun si il recomand din suflet oricarui om care pretuieste sanatatea la adevarata ei valoare.
Aurel Mocioalca
I-l port Torserul permanent de c.ca un an si nu am stari de oboseala.Timpul meu de activitate este mult mai mare. I-mi sunt necesare numai 5 ore de somn ca sa ma refac.
Sunt mult mai rezistent la raceli pentru ca lucrez in conditii vitrege de santier.I-l recomand tuturor.
HORNARIU VIRGINIA
Am intrat in posesia dispozitivului torser de 3 saptamani si sunt nedespartita de el ,asta si pentru faptul ca lucrez 8 ore pe zi in fata calculatorului iar noaptea nu pot dormi fara televizor .dar cu toate acestea nu mai am dureri de cap ,dorm fara sa ma mai scol obosita .am o alta dispozitie,o alta stare de confort psihic peste zi ,sunt mult mai energica si mai prezenta in activitatea de zi cu zi.
Eugenia TACHE
Abia astept sa intru si eu in posesia dispozitivului ...
Getta Nicolaescu
Inainte de a cumpara “banutul magic”, sanatatea imi daduse deja, multe proiecte peste cap. Lucram 8,10 si uneori 12 ore pe calculator, pentru ca, toata informatia si activitatea mea, se afla in laptopul meu, iar eu depind de el si de telefonul mobil. Este usor de realizat, cum ma simteam, dupa o zi de lucru! Cu toate, ca am o structura genetica rezistenta, durerile de cap si oboseala devenisera foarte frecvente si ingrijoratoare, iar somnul era dificil si neodihnitor. La volan eram mereu obosita si incepusem, sa ma gandesc, cu disperare, la ce-i de facut ?! Ma si vedeam in viitor, ca un ‘’spectator’’ in propria viata !
Cand am aflat despre Torser, l-am comandat, fara sa stau pe ganduri si de atunci, il port in zona plexului solar, ca pe un accesoriu zilnic, iar noaptea, il asez la capatul patului.
Inca din primele zile, am simtit efectele ‘’banutului magic’’, treptat durerile de cap au disparut, iar somnul a devenit profund si odihnitor. Acum, conduc 8-9 ore si oboseala a disparut. Torser este miraculos !
De cand l-am descoperit, viata mea s-a impartit in doua : inainte de Torser si dupa Torser.
Nicolae Zarnescu
Vreau sa-i multumesc doamnei Gina Banitoiu din Slatina, prin intermediu careia am achizitionat 2 torsere, pentru mine si cumnata mea.
Rezultatele sunt exceptionale!!!
Nicolae Zarnescu
Sunt de profesie inginer in informatica si admininistrez o retea de aproape 100 de calculatoare. La serviciu lucrez pe un calculator cu un monitor de tip vechi (CRT), de calitate proasta si sunt expus radiatiilor unei antene de telecomunicatii, pentru care primesc un "spor de antena".
Acasa am un laptop pe care-l utilizez zilnic.
Am trei telefoane mobile in retelele Vodafone, Orange si Digi Mobile. Nu vorbesc foarte mult, dar le utilizez zilnic pe toate.
Practic tenisul de camp la nivel mediu-avansat si-mi place sa joc si sa urmaresc la televizor partide interesante care pot dura 2-3 ore. De asemenea, imi place sa vizionez un film bun sau un documentar interesant.
Inainte de a achizitiona torser-ul ma simteam foarte stresat, aveam zilnic dureri de cap, ma simteam foarte slabit si aveam un somn foarte agitat. Dupa ce plecam de la serviciu, nu mai voiam sa vad monitor sau televizor in fata ochilor. La cateva zile dupa ce am achizitionat torser-ul, durerile de cap au disparut, somnul a devenit mai linistit, monitorul CRT nu ma mai deranjeaza si pot lucra acasa pe laptop sau ma pot uita oricat la televizor.
Am devenit mult mai calm si mi-am recapatat energia si vigoarea fizica.
Dar cel mai interesant lucru este ca am impresia ca toti cei din jurul meu s-au schimbat. Daca inainte mi se parea ca toata lumea are ceva cu mine, acum toti imi par linistiti si binevoitori.
Nu-mi vine sa cred ca acest medalion care este TORSERul poate face atatea minuni. Il port in permanenta la gat zi si noapte, chiar daca unii vor sa ma faca sa cred ca este doar o autosugestie.
Imi pare rau ca nu am facut masuratori ale aurei inainte de a purta torser-ul. Probabil ca era singura modalitate de a demonstra ca totul este adevarat. Daca aveti aceasta posibilitate, nu o ratati. Doamna Gina Banitoiu din Slatina va poate ajuta in acest sens.
Simina Angela
Am fost in Romania si l-am cumparat Torser-ul de acolo.
E intr-adevar fantastic. De doua saptamini e mereu cu mine, si acum, chiar daca petrec peste 8 ore pe zi in fata calculatorului, nu mai simt oboseala imensa pe care o aveam inainte.
Mi-am recapatat energia si forta vitala.
Sint convinsa ca pe termen lung voi avea parte si de alte surprize placute.
Multumesc!
Lacramioara Trandafir
Dupa 5–6 ore de lucrat la laptop pe genunchi, ma durea foarte tare zona ovarelor si picioarele. Din momentul in care am inceput sa port Torser-ul in buzunar sau in fata ecranului, durerea a disparut complet.
Ba mai mult, uluitor este faptul ca atunci cand apare orice disconfort legat de vreo problema de sanatate, pun generatorul torsionic in locul respectiv si dupa 10–15 minute dispare orice durere.
Este o inventie geniala acest Torser!
Cristian Constantinescu
Sora mea are deseori probleme cu rinichii. Purtand Torser-ul in buzunar, a observat ca, crizele de rinichi dureaza acum mult mai putin si durerea este mult diminuata.
La mine generatorul torsionic a facut minuni: calitatea somnului s-a imbunatatit, rezistenta la efort este mult mai buna (fac sport de performanta), iar energizarea diferitelor parti ale corpului este simtita in functie de locul in care-l port.
De asemenea, m-a socat faptul ca, din primele saptamani, dispare gradul de oboseala in urma lucrului la calculator, in urma utilizarii telefonului mobil, si mai ales, in urma deplasarilor prin oras cu tramvaiul sau metroul.
Este si un imens ajutor in ceea ce inseamna rezistenta la stres, situatii incordate si chiar dispute cu alte persoane.
Nu concep astazi nici o activitate zilnica fara TORSER!
Mihail Lutu
TORSER este antibioticul meu natural, prietenul meu. Cu ajutorul lui am scapat de dureri la genunchiul drept (aplicandu-l local). Il folosesc si ca "trusa de prim ajutor". Am tratat doua doamne si trei copii intr-o excursie la munte, pentru rau de inaltime si ameteli.
Am facut un experiment si cu pacientii carora le fac masaj terapeutic. Cand am generatorul torsionic in buzunar, imi spun ca parca le dau energie si ca se simt mult mai bine fata de alte sedinte(cand nu-l aveam). Practic, Torser-ul lucra si asupra pacientilor mei, echilibrandu-i energetic.
Il port si noaptea, cand vreau sa lucrez mai mult la calculator sau cand merg pe munte ca sa alerg la urcus, iar cand simt prea multa energie, fac o pauza (de 5–7 ore).
Nemaipomenit! Il recomand cu caldura tuturor celor care vor un alt mod de viata.
Mariana Stefan
In urma unei cazaturi cu ani in urma mi-am avariat puternic genunchiul drept. Imi amortea mereu piciorul si ma durea cumplit.
Din prima zi, de cand am pus TORSER-ul in buzunarul din dreapta (la recomandarea specialistului) am simtit usoare intepaturi, explicatia medicala fiind impulsuri nervoase care accentuau circulatia sangvina. La cateva saptamani, durerea a disparut complet.
De asemenea, inainte de a purta generatorul torsionic ma durea foarte des spatele, ceafa , toata partea dorsala. Acum sunt alt om.
Trebuie stiut faptul ca unde lucreaza Torserul se simte. Daca boala este cronica, in prima saptamana se trece prin aceeasi faza acuta, cu dureri usoare, apoi dispar toate problemele de sanatate.
Ionel Mohirta
Detalii despre acest progres tehnologic-Torser am aflat din cadrul unei conferinte stiintifice (Asociatia Romana de Psihologie Transpersonala).
Din primele zile de purtat generatorul torsionic (pe snur, la gat) am observat o usoara caldura in crestetul capului, explicatia gasind-o in urma diagnosticarii cu GDVcamera (aura sparta in zona capului).
De asemenea, aveam niste parestezii pe piciorul stang, iar cand am pus Torser-ul in partea stanga, am simtit acelasi tip de caldura. Parerea mea este ca purtarea dispozitivului pe centrul sacral (pe snur, la gat) are o putere de actiune mult mai completa pentru corp.
In schimb copilul meu (Decebal Moharta, 9 ani) a avut o senzatie de rece, explicand prin faptul ca , copiii au termoreglarea mai puternica fata de adulti.
Dupa 10 zile de purtat Torser-ul, aura baietelului meu s-a echilibrat si a crescut de la 6000 la 13000 de unitati. Este absolut fantastic!
Denisa Leu
Lucrand intr-un mediu nociv, cu multa aparatura medicala si cunoscand efectele negative ale surselor electromagnetice, am achizitionat pachetul promotional 3 + 1 cadou.
Fiecare membru din familie are Torser-ul sau: pentru protectie personala la serviciu, dar si acasa, pentru ca avem o imensa antena GSM pe blocul de vis-a-vis si noi locuim la ultimul etaj (se stie ca bat si la 200 m).
De asemenea, baietelul nostru are un dispozitiv sub patut, pentru protectie impotriva zonelor geopatogene, iar mama mea pentru problemele de sanatate (tromboflebita).
Dupa numai doua luni de cand avem Torserele in familie, starea noastra s-a imbunatatit mult: dormim mai putine ore ca inainte, dar suntem mult mai odihniti si mai energici, iar copilul nu mai pare asa de agitat.
De fapt, efectul generatorului torsionic asupra aurei mele l-am vazut chiar dupa 30 de minute…
Speranta Alice Nicolae
Inainte de folosirea Torserului aveam dureri mari in zona genitala (uter fibromatos), coloana vertebrala, aveam probleme cu sistemul circulator si eram foarte stresata.
Folosesc generatorul torsionic de 3 luni. L-am purtat cel mai mult in zona genitala (ovare) unde aveam dureri mai mari si o anumita tensiune. La scurt timp, durerea a disparut complet.
A disparut starea de stres pe care inainte o simteam mai ales cand lucram la calculator si nu mai am dureri in zona coloanei vertebrale. Se simte efectul de echilibrare si energizare al intregului organism.
De aceea recomand purtarea Torserului de catre orice persoana, mai ales de catre copii si batrani.
Lavinia Vladila
La o conferinta stiintifica mi-am facut un test cu GDV camera si am vazut ca aura mea la nivel eteric era sub mediu. Dupa numai 2 saptamani in care am purtat Torserul, am constatat o crestere substantiala a nivelului de vitalitate.
Am simtit ca ma protejeaza de influientele negative ale telefonului mobil (nu ma mai doare capul daca vorbesc mai mult) si ca starea de sanatate este mult mai buna.
Silviu Petre Antonie
Dupa utilizarea generatorului Torser am observat o multime de efecte benefice. In primul rand, s-au imbunatatit relatiile cu animalele cu care lucrez (dresaj).
Efectele in plan spiritual sunt sesizabile, nivelul energetic este mult mai ridicat, integrarea la mediul social mai usoara, iar de protectia impotriva surselor nocive nici nu mai vorbesc.
Este fantastic acest dispozitiv!
Anisoara Negrea
L-am utilizat dupa o perioada in care am avut probleme de sanatate (operatie de fibrom).
Dupa numai 14 zile de purtare asupra mea sanatatea s-a imbunatatit foarte mult: vitalitate crescuta, somnul mult mai odihnitor, chiar circulatia la nivelul membrelor inferioare (unde aveam probleme) este mult mai buna.
Codruta Gastaldo
Despre TORSER am aflat de la prietena mea. M-a fascinat cu ceea ce mi-a povestit despre efectele miraculoase ale dispozitivului. Am facut o diagnosticare energetica si m-am speriat. Mi s-a confirmat unde si de ce am probleme (eram si insarcinata).
Dupa purtarea generatorului torsionic nivelul energetic a crescut, am avut o sarcina normala, fara probleme. Astazi, baietelul meu are deja 1 an si o luna, este perfect sanatos, insa eu nu uit niciodata sa pun un Torser, cand are-n preajma lui surse electromagnetice.
Melania Serbanescu
Avand mari probleme de sanatate si auzind despre minunile pe care le face Torser, am cumparat pentru intreaga familie un pachet promotional 3 + 1. Din prima zi, am ramas pur si simplu socata!
Inainte de a avea Torserul:
- ma trezeam dimineata cu dureri groaznice de cap;
- urinam foarte des, in special noaptea, din cauza unei probleme la rinichi;
- eram dependenta de Furazolidon (pt. diaree, avand probleme la stomac);
- nu puteam sta in picioare mai mult de 2 ore pe zi din cauza varicelor mari;
- ma dureau foarte tare picioarele;
- iar pentru ca eram hipotiroidiana, dormeam mult si tot ma simteam obosita.
De cand am Torserul, starea mea s-a shimbat total:
- nu mai am deloc dureri de cap dimineata,
- nu mai am probleme cu rinichii,
- nu mai am nevoie de medicamente pentru stomac,
- stau ore intregi in picioare fara sa-mi dau seama cand au trecut,
- dorm doar 56 ore pe noapte si ma simt foarte energica.
Nu-mi pot imagina, cum acest dispozitiv, m-a facut bine! Este incredibil!
Emil Viorel Moldovan
Ocupatia mea presupune utilizarea destul de intensa a computerului si a telefonului mobil.
Dupa utilizarea Torser-ului am observat urmatoarele efecte. Nu imi mai obosesc ochii atunci cand lucrez la calculator, nu mai am senzatia ca mi se «incinge» zona craniului langa care tin telefonul mobil atunci cand vorbesc.
Ceea ce mi se pare foarte important este ca ma odihnesc mult mai bine atunci cand dorm si am nevoie de mai putin somn pentru a fi odihnit decat inainte.
Valentin Dragan
Ca si absolvent al facultatii de Fizica, am urmarit sa privesc in mod detasat aspectul cercetarii influentelor generatorului Torser asupra corpului fizic, chiar daca observatiile erau facute direct pe mine.
Chiar din primele doua saptamani, am observat ca oboseala cronica a disparut, ca am un somn mult mai linistit si mai odihnitor, ca rezist mult mai bine influentelor nefaste ale celor doua telefoane mobile si chiar ca sunt mai calm si mai ingaduitor cu ceilalti participanti la trafic in timp ce conduc.
In plus, am sesizat si o stare energetica mult mai buna, fapt pe care l-am putut verifica prin comparatia fotografiei aurei intre momentul dinaintea achizitiei dispozitivului Torser si apoi peste 17 zile.
In prezent, dispozitivul Torser a devenit un obiect de care sunt nedespartit, atat in timpul zilei, cand il port asupra mea, cat si in timpul noptii, cand il asez sub patul in care dorm.
Lucian Ailoaiei
Efectele purtarii generatorului Torser :
- Eliminarea durerilor de cap in 10-20 minute;
- Eliminarea durerilor cox-artrozice in numai 2 zile;
- Reducerea astigmatismului cu 0,5 dioptrii in circa 5 luni;
- Reducerea duratei somnului la numai 5 ore cu Torser sub perna;
- Marirea duratei somnului cu Torser la picioare.
Alin Doru Ciobanu
Din prima noapte cu Torser, am avut un somn mult mai profund, mai adanc si m-am trezit foarte odihnit.